Friday, December 31, 2010

5 oameni

Am văzut de curând că e "la modă" să spui că ai scris articole în presă.
Aşa că pentru a fi şi eu "la modă", iată un articol scris de mine, dacă nu mă înşel, primul, în urmă cu mai bine de 1 an:
5 oameni

Vă aştept cu comentarii şi idei măreţe.

Tuesday, March 23, 2010

România este o ţară de poveste

" România este o ţară de poveste. O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

La noi, în România:

- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele gratuite trebuie cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună.
La fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai pu
ţini şi avem tot mai mulţi miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult, iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program
menit să-l distrugă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300.000
- Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta,
în fiecare clipă, telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu
circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri
personali ai primului-ministru
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a
primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea
- Avem şi o instituţie numită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile
în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa
- Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului
a fost desemnat de “flacăra violet”
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane
- Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştri unul demis, unul interimar
şi unul desemnat
- Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară
- Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost

- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50%
faţă de anul precedent
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată
cel puţin o pâine în fiecare zi
- Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a
românului este adusă din alte ţări
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa.
Cu gazele se întâmplă la fel
- Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
-
şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!

Mai sunt şi alte minuni în ţara asta. În România, minunile nu se sfârşesc niciodată!
Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu şi mereu conducătorii cei mai capabili de minunăţii! "

Thursday, February 25, 2010

Ţări bogate, ţări sărace

"După cum există oameni bogaţi și oameni săraci, tot aşa există țări bogate și țări sărace.

Diferenţa între țările sărace și țările bogate nu constă în vechimea lor.


Acest fapt poate fi dovedit dacă dăm ca exemplu țări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace.
Spre deosebire de acestea, sunt țări ca Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt țări dezvoltate și bogate.

Diferenţa între țările bogate și cele sărace nu este legată de resursele naturale pe care acestea le poseda.


De exemplu, Japonia, are un teritoriu mic și muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii și nici creşterii vitelor, și nici nu are petrol sau minereuri, dar este a doua putere economică mondială.
Teritoriul său este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, și - uite aşa - se acumulează bogăţia…

Mai avem și exemplul Elveţiei, țară fără acces la mare, dar care deţine una din cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună. Care în puținii ei kilometri pătraţi crește vite și permite cultura doar 4 luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Care are cele mai bune produse lactate din Europa. Și care, ca și Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut. O țară pe care siguranţa, ordinea și munca au transformat-o în “casa de bani” a lumii…

Și nu este nici inteligența oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie și sărăcie…


Acest fapt este demonstrat de studenţii din țările sărace care studiază în țările bogate și obțin rezultate excelente în educaţia lor.
Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din țările occidentale care ne vizitează țara. Vorbind cu ei ne putem da seama ca nu există nicio diferenţă intelectuală notabilă.

În sfârşit, putem spune că nici rasa nu face diferenţa între bogaţi și săraci...


În ţările Europei Occidentale putem vedea cum “leneşii” (hispanici, africani, ș.a.m.d.) demonstrează ca ei sunt de fapt forţa productivă în aceste țări.

Și atunci?
Ce face diferenţa?

ATITUDINEA
oamenilor face diferenţa!

Studiind comportamentul persoanelor din țările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):


1. Etica
2. Ordinea și curăţenia
3. Integritatea și cinstea
4. Punctualitatea
5. Responsabilitatea
6. Dorința de perfecţionare
7. Respectul pentru legi și regulamente
8. Respectul pentru drepturile celorlalţi
9. Dragostea pentru munca
10. Efortul pentru a face economii și cheltuieli cu chibzuinţă


Are România nevoie de alte legi?

Nu ar fi oare de ajuns sa respectăm cu TOȚII aceste 10 reguli simple?
În țările sărace, numai o mică parte (nesemnificativă) din populaţie se conduce după regulile acestea în viața de zi cu zi.
Nu suntem săraci din cauză că țara noastră n-are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi…
Suntem săraci pur si simplu din cauza atitudinii noastre!

Ne lipseşte caracterul pentru a ne comporta după aceste principii de bază ale funcţionării societăţii.
Daca vom aştepta ca Guvernul sa ne rezolve problemele noastre, vom aştepta toată viaţa!
O atenţie deosebită acordată faptelor noastre, împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea țării noastre pe drumul progresului și bunăstării. Valorile acestea vor anima fiecare proces de schimbare pe care îl impulsionăm, fiecare obiectiv care-l vom atinge, și - în principal - stilul de viaţă pe care-l vom avea.

Împreună vom putea modela o țară mai bună!

Dacă iţi doreşti un alt viitor, mai bun, pentru tine și copiii tăi, trimite mai departe cui crezi, astfel încât mai mulți oameni să se poată gândi în mod serios la aceste idei care sunt mereu trecute cu vederea, deşi par la îndemâna oricui. Fii un model pentru ceilalţi și lumea se va schimba cu timpul."